Printre ramasitele de mitologie antica ce mai exista la romani, legenda ''Soarelui si lunii'' este una dintre cele mai poetice. Ion Petru Culianu numea aceasta balada drept "un mit dualist in folclorul romanesc".
Soarele e un zeu frumos cu parul de aur, care ca Apolon cutreiera cerul pe un car tras de cai."Eu am plete stralucite; eu am fata arzatoare". El, soarele este privit de toate culturile lumii ca opunindu-se intunericului peste care domneste sora sa -luna. In balada soarele este vazut ca o fiinta sacra: "Sfintul soare","Soare luminate".Fata lui straluceste atit de tare incit lumineaza intreg pamintul. Cind soarele descaleca seara maninca un colt de prescura si bea un pahar cu vin.
Cind ii veni soarelui vremea de insurat, nu-si gasi pereche decit pe sora sa Ileana Cosinzeana. Casatoria trebuie privita ca un nou inceput. Actiunea petrecindu-se intr-un timp indepartat , adica la facerea sistemului solar. Cind soarele si luna s-au intilnit prima data, s-au indragostit nebuneste si au incercat sa traiasca o mare dragoste. Insa Dumnezeu cel ce rinduieste toate si nu permite incalcarea rinduielii firii, a decis sa-l poarte pe soare prin iad si prin rai poate l-a indupleca sa renunte la sora sa Ileana. Incapatinarea l-a costat desprtirea, astfel Dumnezeu rinduindu-i sa lumineze unul ziua si altul noaptea.
Interventia divina o transforma pe Ileana Cosinzeana in mreana apoi pentru ai pedepsi si ai desparti definitiv ii pune sa strajuiasca unul noaptea si altul ziua.
Astfel soarele are un rol determinant in intelegerea mesajului baladei. Pe el il gasim practic in centrul fiecarei actiuni.Acest fapt ne sugereaza ca prezenta lui in opera in da acesteia un curs ascensiv, care ne face sa intelegem cita importanta a avut aceasta geneza pentru omenire.
Комментариев нет:
Отправить комментарий